De ce abordari inter si transdisciplinare ale invatarii?

Continua interdependenta a tuturor segmentelor societatii, ale culturii in dimensiunile ei globale solicita o viziune inedita asupra modului in care cei ce participa la actul educatiei se raporteza la cunoastere, o definesc si o sedimenteaza.

Cu siguranta, scoala nu mai reprezinta, in zilele noastre, singurul furnizor de informatie, singura institutie capabila sa educe, sa corecteze comportamente, desi a reusit sa-si pastreze caracterul legitim. Deschiderea sa fata de societate, recunoasterea influentei indubitabile pe care anturajul, clasa sociala o au in educarea tinerilor au avut drept consecinta nevoia acuta de schimbare in ceea ce priveste perspectiva asupra accesului la cunoastere. Totodata, continua evolutie a societatii, noile imperative ale vietii cotidiene, sentimentul ca totul se schimba prea repede, ca lumea ia o noua forma chiar sub ochii nostri au determinat o regandire a statutului intelectual, ideologic, atat al educatorului cat si al educatului. 

In lumina celor subliniate mai sus, Basarab Nicolescu afirma ca dezvoltarea unei noi culturi capabile sa contribuie la eliminarea tensiunilor care ameninta viata pe planeta, ar fi imposibila fara un nou tip de educatie care sa ia in considerare toate dimensiunile fiintei umane. Acesta considera, de asemenea, ca tensiunile economice, spirituale si culturale sunt perpetuate si adancite de un sistem educational fondat pe valorile unui alt secol si de un dezechilibru intre structurile sociale contemporane si  permanentele schimbari care au loc.

Traim intr-o lume in care interactiune economica, cultural, financiara este de netagaduit, ea depasind granitele, extinzandu-se dincolo de reglementările statului-naţiune. In contextul sincronismului, conditie sine-qua-non a modernitatii, educatia, invatarea aduc in prim plan noi abordari, in concordanta cu cerintele societatii. Într-o analiză efectuată la nivelul ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare au fost identificate o serie de tendinţe majore care au adus modificări ale scopurilor educaţiei şi au condus la revizuirea curriculum-ului. Cele mai importante tendinţe au fost considerate accentul pus pe abilităţile de ordin înalt şi pe capacităţile cross-curiculare, integrarea disciplinelor, legăturile constante cu comunitatea, folosirea tehnologiilor în predare-învăţare, accentul pus pe învăţarea prin cooperare, importanţa evaluării performanţelor, creşterea responsabilităţilor şi a capacităţilor manageriale ale şcolilor.

De aceea, in domeniul educatiei si nu numai, se vorbeste tot mai des despre pluridiscilinaritate, interdisciplinaritate sau transdisciplinaritate, concepte care au ca punct comun realizarea unei legaturi intre discipline, inlaturarea barierelor dintre diverse domenii stiintifice si o noua raportare la domeniul cunoasterii, prin corelarea ei cu necesitatile si cu potentialul celui educat. Transdisciplinaritatea se deosebeste in randul acestora prin complexitate si prin faptul ca reuseste sa si le integreze.

De ce o abordare interdisciplinara a invatarii?

Basarab Nicolescu considera ca scopul interdisciplinaritatii este transferul de metode de la o disciplina la alta, ea avand trei componente: aplicabilitatea, crearea unui nou tip de cunoastere si crearea unor discipline noi.

Este necesara o abordare interdisciplinara a invatarii pentru ca, prin interferenta metodelor, a disciplinelor in actul invatarii,  se creeaza o intelegere profunda, logica a tot ceea ce ne inconjoara, iau nastere noi concepte si constientizeaza elevul in ceea ce priveste legaturile inedite si prolifice intre domeniile stiintifice. De asemenea, temele comune diferitelor obiecte de studiu pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt, între aceste numarandu-se şi capacităţile metacognitive, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc.

De ce o abordare transdisciplinara a invatarii?

Plecand de la principiile transdisciplinaritatii enuntate de Basarab Nicolescu, a invata sa stii, a invata sa faci, a invata sa convietuiesti, a invata sa fii, o astfel de abordare in procesul invatarii muta accentul de pe manualul scolar pe dezvoltarea competentelor elevului, pe crearea unei legaturi nu numai intre discipline ci si intre discipline si structura spirituala a acestuia. Astfel, abordarea transdisciplinara a invatarii este intru-totul benefica, deoarece oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi, maximizează posibilitatea ca fiecare elev să înveţe în ritmul propriu şi să fie evaluat în raport cu performanţa sa anterioară, oferă elevului posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile sale sunt cele mai evidente. De asemenea, situează elevul în miezul acţiunii, rezervându-i un rol activ şi principal: să imagineze, să construiască pe plan mental, să investigheze, să exploreze, să creeze, să transpună în practică, sa-si valorizeze experienta cotidiana.

In loc de concluzie...

„Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea si transdisciplinaritatea sunt cele patru sãgeti ale unuia si aceluiasi arc: cel al cunoasterii.”

Bibliografie:

http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/bulletin/b12/b12c8.htm